Nemira Logo nou_negru

A different post

March 8, 2013 Written by Idareyoutobefashion - 13 Comments

Daca tot e 8 Martie, m-am gandit ca as putea sa postez ceva diferit, sa va las sa ma cunoasteti si altfel. Postul de azi e despre latura romantica a fiecarei femei( eu am incercat sa o asfixiez pe a mea cat de mult am putut, dar din cand in cand mai iese sa mai ia cate o gura de aer  :D)

Cand ai scris ultima oara o scrisoare de dragoste?
Am citit subiectul asta pe  platforma Sping Superblog 2013 care cerea participantilor la  concurs sa scrie un articol despre ultima scrisoare de dragoste pe care au redactat-o, si m-a prins pe loc ideea, nu din dorinta de a castiga ceva intr-un anumit concurs cat din dorinta de a  imi intinde putin degetele pe tastatura neagra a laptopului, pentru a putea lovii cu tarie tastele intr-un ritm alert si incomod, cum o fac de fiecare data cand mai simt nevoia sa scriu.
Asadar aici incepe povestea ultimei scrisori de dragoste pe care am scris-o(sau nu).
Am vrut mereu sa scriu scrisori de dragoste, chiar daca nu pentru altii, am, vrut sa le scriu pentru mine, am vrut sa balansez sentimente pe o foaie subtire si tranparenta in carne, cu margini neregulate si taioase, mereu am vrut sa imi tai degetele de dragul emotiei in fila subtire de caiet antic pe care il mai pastram prin sertare( doar doar o sa rup vreodata o foaie din el spre implinirea artei ce nu mai poate sa astepte). Nu s-a concretizat niciodata dorinta mea, nici macar nu mi-am indrepat pasii catre sertarul cu pricina, dar asta nu inseamna ca nu am involburat mari de cerneala si nu am taiat milioane de pomi pentru a-mi face hartia ce avea sa piara sub penita ascutita a stiloului negru, cu o greutate nebisnuit de mare pentru un stilou, toate astea traindu-si desfasurarea in nopti albe asudand de nesomn si bineinteles in imaginatia pacatoasa a fiintei mele. Mereu m-a zgariat in ganduri atentia la detalii pe care o puteam da imaginatie mele, obsesia infierata in culoarea paginii, mereu osciland intre un galben untos si unul pai, dar un pai ce nu a murit inca secerat de fier, un pai ce traieste ultima clipa a vietii lui de pai matur, gata sa isi sacrifice materia intru implinirea senzatiei de foame a omenirii. Stiu ma pierd in detalii si uit sa alerg spre una din scrisorile imaginare. Nu as mai fi eu, cu teancul de scrisori invizibile dar adevarate pe care le am varate in piptarii inimi, daca m-as fi aruncat direct in procesul de fabricatie al fericirii si v-as fi marturisit dedesubturile potrivite in cuvinte adunate ale scrisorilor, fara sa ma lamentez cu inceputuri grele, pline de nonsensuri cautate.
Scrisoarea mea( una dintre ele) a inceput asa
Dragul meu,
Ma dor bratele de cat de intinse le-am tinut cautand cu ele, asa cum cauta sita gunoiul din alb si albul din negru, umbra ta pe coridorul casei mele. Te-am gasit azinoapte zacand pe presul de la intrare, cu toata nefiinta ta, te vedeam sprijinind peretele, cum faci de obicei, cu spatele arcuit intr-o schimonoseala plictisita, cu mana arcuita dar dreapta in acelasi timp, sfaramand caldura tigarii cu podul palmei. Am stiut ca esti tu, chiar daca nu erai prezent, am stiut ca ma inseala ochii, dar am dorit sa ii simt cum clipesc in miscari mincinoase, de dragul serii ce imbata pamantul. Am stat si am privit o clipa( sau poate doua sau pana dimineata, mi-e greu sa socotesc clipirile ochilor rosii)erai descult, si cu picioarele murdare(ti-am spus sa nu te mai plimbi pe alei pline de resturi de iubire, nu iti fac bine, doar te murdaresc de neimpliniri si te fac sa speli cu lacrimi picioare ale unor domnite demult plecate), erai cu pantalonii suflecati pana la glezne… Am continuat sa te privesc, ma fascina neprezenta ta prezenta, erai asa real in toate miscarile, de nu ti-ai fi dat parul de pe ochi, as fi crezut ca nu ii mai ai, ca ti s-au scurs odata cu toate lacrimile de care te-am secat, in mod voit sau din simpla ingamfare, dar erau acolo mari si plini de intrebari, plini de mine(ciudat cuvant’mine” cand vorbesc de “tine”, ar fi trebuit cumva sters din limbajul “nostru”). SI daca te-am privit atenta, si daca m-am ghemuit pe holul proaspat vopsit de certuri si impacari, si daca mi-au inghetat ochii privindu-te , i-am lasat sa mai inghete o privire si inca o privire, am lasat apa ochilor sa mi se scurga pe pleoape, pe obraji, pe par, pe gat, pe pipt, pana mi-au ajuns la picioare(ciudata senzatie sa plangi cu picioarele, dar calda si clara, ca roua din diminetile tinere de toamna). Auzeam cum se miscau peretii, cum se crapau zidurile si se zdrobeau caramizile rosii, eram fericita ca le aud, ca te vad, ca ma incearca fericirea cu acul sa vada cum reactionez la stimuli fictivi. Ai mai fumat o tigara,stiam ca nu exista lucru mai neadevarat decat fumul ce iti parasea gura, cum se incolacea pe particule de praf si le facea sa para iluzii, era mirosul acela ce il stiam, ce il mirosisem cu sufletul si il uram pentru ca avea sa ne manance plamani, bucata cu bucata, dar care in mod ciudat ne intregea tablourile diminetilor. Am mai stat o clipa, m-am ridicat si m-am prins cu mana de vocea ta, trageam de ea cu puterea, vroiam sa o scap pe jos ca sa ii aud  ragusala, sa aud cum se compune in sunete ridicadu-se de jos, si am tras am tot tras, am pus inima si suflet si maini si picioare si arcuiri de spate si m-am agatat cu unghiile de ea, si mi-am ranit degetele, tot incercand sa o zbicesc, sa o rup din umbre sa o fac sa se auda………….dar a tacut si m-a lasat sa trag, pana am obosit, pana umbra ta a disparut de pe holul casei mele, pana caldura talpilor tale si-a pierdut intensitatea ca un trandafir ce devine infirm pierzandu-si petalele in vasul vietii.
Nu stiu cat mi-a luat sa ma ridic si sa ajung in camera, atunci mi-am dat seama ca iubirea se sprijina pe sunete groase si se adaposteste intre parantezle vietii, ca orice ochi iti intra in suflet, o sa ti-l manance mai devreme sau mai tarziu. Asa m-am hotarat sa iti scriu scrisoarea asta, chair daca  nu o sa o scriu niciodata, dar involburarea inimii stie ca am scris-o.
Dragul meu, ma bucur ca nu ti-am  cunoscut caldura fiintei niciodata, ca esti doar o plamaduire a imaginatiei mele, ma bucur ca nu mi-au murit plamanii inimii de dorul fumului tau de tigara, ma bucur ca doar asa dragostea poate sa fie ce stiu ca nu poate sa fie, asa cum am imaginat neimaginatul si cum  am simtit ceea ce nu poate sa se simta.  Azi ti-am mai scris o scrisoare, cine stie cate o sa iti mai scriu, sau la cate nu o sa iti raspund, tu stai tiptil si mic in valurile imaginatiei mele si las-o sa iti care crucea.
                                                                                                            Nu ma astepta, R

Datorita Editurii Nemira am ajuns sa fac postul de azi. 
Date despre noua Carte Sapte povesti de dragoste puteti gasi aici
Facebook Comments